Uitandu-mă zilele astea pe grupul facultatii am constatat ca s-a creat o isterie în masă, cu blogurile astea, datorită temei la R.P.M.I. Si stau aşa si mă gândesc, câtă amploare a luat domne' şi treaba asta cu blogu, dar nu de-acum ci de mult timp... De exemplu, primul meu blog, a fost conceput si trimis apoi în lumea largă prin 2004 sau 2005, nici nu mai tin minte. Acesta a fost creat...din prea mult...altruism, să zicem. Adică, fusesem eu în vacanţa de vară la Taize (cine stie...cunoaste despre ce e vorba) şi acolo mi-am facut o multime de prieteni si alături de ei cateva sute de poze. Si pentru că altă metodă mai bună de a împărtăşi pozele cu ei nu am găsit la momentul respectiv, m-am gândit eu să apelez la un blog si să le încarc acolo, fără număr, fără număr, la albume. Aşa că asta a fost: zis si făcut! Aşadar, câte raţiuni şi motive...atâtea bloguri... câtă frunză, câtă iarbă... Şi stând aşa să analizez treaba asta cu blogurile am constat cu stupoare cu câtă rapiditate evoluează lucrurile din ziua de azi... Şi tineretu maică! mai ales tineretu! Aşa încep eu să gândesc ca o bunicuţă siderată de lumea din jur. Păi şi n-am motive? Eu zic că am ceva motive... Am ajuns să ma simt cam prăfuită aşa, când ma întreb unde sunt vremurile alea când chatul era la mare modă? Unde s-au dus ele, că azi chat-ul a ajuns ceva aşa...clar obscur... Iar pe vremea când eram eu în liceu era în mare vogă. Azi a fost însă înlocuit de messenger... Deh, n-ai ce-i face... E mai dinamic, are o interfaţa mai prietenoasă, motive pentru care nimeni nu regretă chatul. Aşa că ce să ne mai mirăm de amploarea blogului?
        În ziua de azi, se pare că toată lumea are ceva de zis. Ce-i mai mulţi aleg să spună ceea ce au de zis prin intermediul blogului... Să fie oare ăsta motivul pentru care societatea de azi naşte tot mai puţini scriitori... adevăraţi? Şi până la urmă tehnologia şi inovaţia... au ele un efect benefic asupra societăţii sau contribuie la plafonarea oamenilor? Dilema asta mă chinuie de multă vreme... şi nu am reuşit să-i dau de capăt nici până în ziua de azi... Eu cred că trebuie să fie la mijloc un paradox ceva... Oricum un lucru e cert: găurile dintre generaţi există şi au existat dintotdeauna... Important este ca ele să nu se transforme în adevărate prăpăstii. Pentru acest lucru, consider că trebuie să fie menţinută o oarecare toleranţă. Sper să gândesc la fel şi peste 50 de ani când probabil o să aud din stanga şi din dreapta ,,Hai mamaie, ne lashi? Dinozaurii au dispărut acu multe milioane de ani!"