Născută şi crescută în Bucureşti, mi se întâmplă adesea să îmi rătăcesc paşii pe cărările acestui minunat oraş, care mi-a găzduit, printre parcurile, strazile şi clădirile sale, copilăria, adolescenţa şi mai de curând tinereţea (pentru a nu se crea vreo confuzie, menţionez că locuiesc într-un apartament şi nu în parc, pe stradă sau printre clădiri). Mulţi ar putea spune despre Bucureşti că nu e un oraş prea frumos, ba este chiar urât, prăfuit şi mai ales poluat, în comparaţie cu alte oraşe şi metropole occidentale. Nu pot să îi contrazic în această privinţă. Nici pe mine nu mă încântă ideea că oraşul în care trăiesc este atât de poluat, plin de gropi şi mai ales murdar, prăfuit şi neîngrijit. Pe de altă parte însă, de când mă ştiu, am învăţat să descopăr şi acel farmec, poate pierdut sau poate doar bine ascuns al Bucureştiului. Astfel, dacă ştii bine unde să cauţi, poţi să mai găseşti şi azi, lucruri şi locuri frumoase, în această capitală, proaspăt invitată în „sufrageria” Europei... sau măcar în vestibul...
Visătoare şi cu capul veşnic călător printre norişori, mi se întâmplă adesea să mă gândesc la perioada de glorie a Bucureştiului...perioada interbelică, când acesta era numit ,,micul Paris”. Pentru mine, perioada interbelică este echivalentă cu acea epocă magică (şi spun epocă pentru că mi-aş fi dorit ca ea să dureze 1000 de ani), în care mi-aş fo dorit să trăiesc. Da, e adevărat, mi-aş fi dorit să trăiec în acea perioadă, chiar dacă acest lucru presupune renunţarea la toate facilităţile şi ... gadget-urile prezentului. Probabil că cel mai greu mi-ar fi să renunţ...la instalaţia de apă curentă, (atât de necesară şi de apreciată în timpul unui duş lung şi relaxant), la internet şi probabil şi la alte lucruri atât de utile şi de necesare în prezent. Probabil că aş renunţa şi la maşină în schimbul unei caleşti trase de cai... Cred, dar nu sunt foarte sigură, că aş renunţa şi la hainele din ziua de azi, pentru rochiile pompoase din vremea aceea (la pantaloni şi la jeansi nu sunt încă sigură că aş fi dispusă să renuţ, dar poate aş reuşi să impun o nouă modă pe care să o putem admira în timbrele de la 1918-1920). De asemenea, ceva mai complicat, dacă ar fi să trăiesc în acea perioadă ar fi problema cu statutul femeii... Dar să revenim la Bucureşti şi să lăsam subiectul cu statutul femeii pentru o altă dezbatere J Paralela între perioada interbelică şi Bucureşti nu a fost, însă, în zadar relevată aici. Ideea este că ador să mă plimb pe străzile cu case ce amintesc de acea perioadă sau, poate chiar, de perioade şi mai vechi. Mi se întâmplă adesea, să zăbovesc minute în şir, cu privirile aţintite asupra vreunei case ce aminteşte de perioade de mult apuse. Întotdeauna am considerat casele vechi ca fiind însufleţite de un farmec mult mai aparte decât orice vilă construită de curând. Casele vechi par să trăiască şi să ascundă în fiecare ungher al zidurilor, poveşti nemuritoare (şi poate pânze de paianjen J ) O casă veche pare să aibă o ,,personalitate” mai puternică, mai complexă şi mai plină de amintiri şi de sentimente decât orice clădire futuristică.
Plimbându-mă prin multe oraşe din Europa, am constatat că toate acestea păstrează într-un mod cât mai plăcut şi mai estetic cu putinţă, clădirile ce amintesc de perioade apuse. Făcând parte dintre locuitorii Bucureştiului, este firesc să mă întreb, oare de ce această grijă faţă de estetica oraşului nu se manifestă şi aici. De ce oare la noi încă se mai continuă ,,opera” lui Ceauşescu şi de ce oamenii îşi bat joc de vechile clădiri? Consider că farmecul şi unicitatea Bucureştiului pot fi regăsite pe străzile „populate” cu clădiri vechi, nu pe cele cu vile cu turnuleţe şi masini cu climă ,,bizonică” priponite în faţa casei. Oare de ce lucrurile se mişcă atât de greu în ţara asta atunci când vine vorba de conservarea valorilor? De ce totul decurge, în schimb, cu o viteză ameţitoare, atunci când trebuie să ,,o rupem cu trecutul” în cinstea parvenitismului şi a îmbogăţirii subite? Şi dacă tot ar trebui să vorbim despre P.R în acest blog, mă întreb de ce nu se fac campanii care să aibă drept scop salvarea Bucureştiului de la tortura celor cărora nu le pasă?
