Then and Now
Written April 16. 2007 in
Melancolie 
Mi se întâmplă adesea să ma gândesc la vremurile copilăriei sau la cele ale adolescenţei... Ştiu că sună a citat din Ion Creangă... dar ce să fac? Mie chiar mi se întâmplă foarte des să mă gândesc cu melancolie la... frumuseţea anilor copilăriei. De data aceasta, periplul melancolic a fost declanşat de emisiunea „Then and Now” de pe VH1. Este vorba despre o emisiune în care sunt difuzate clipuri muzicale cu care s-au lansat anumite formaţii şi clipuri muzicale actuale ale aceloraşi formaţii (dacă ele mai există). Uitându-mă în seara asta la emisiune, am văzut si eu 4 videoclipuri. Mai întâi Spice Girls cu primul lor videoclip ,,Wanna be” şi apoi doar Mel C cu o melodie... nu mai ştiu cum se chema. Dupa Spice Girls a urmat o altă formaţie de pe vremea adolescenţei mele. Hanson! Oare cine mai ţine minte această formaţie? Eu o uitasem. Pe VH1 la Then and Now au difuzat mai întâi prima lor melodie si apoi una nouă care se cheama ,,Go”. Nici nu ştiam că mai există formaţia asta. Şi ciudat, noua melodie mi-a plăcut, iar membrii formaţiei, care la început erau pletoşi, urâţi şi cu o identitate sexuală incerta (cu greu puteai să-ţi dai seama dacă sunt fete sau băieţi) acum arătau mult mai bine. Nici nu i-am recunoscut. La vizionarea acestor videoclipuri am resimţit aşa... fiorul adolescenţei. Mi-am adus aminte de sfârşitul şcolii generale, când citeam revistele Bravo şi Popcorn şi când era imperios necesar să ai un Oracol şi să-ţi exprimi părerea într-un mod cât mai original posibil (cu pixul de altă culoare decât cea cu care au scris ceilalţi, ca sa iasă în evidenţă J ) în oracolele colegilor. Ce vremuri! Şi mă gândeam... la fel cum au evoluat formaţiile astea, am evoluat şi eu. E drept că unele formaţii nu mai există... dar au fost înlocuite de altele. La fel şi gusturile mele în materie de muzică sau de vestimentaţie... Nu mai sunt aceleaşi ca pe vremuri... s-au schimbat. Acum îmi vine să râd când mă gândesc la muzica pe care o ascultam în perioada adolescenţei sau la lucrurile care îmi plăceau atunci. De vestimentaţie nici nu vreau sa mai vorbesc, pentru că îmi aduc brusc aminte,ca de un vis urat, de pantofii cu platformă, tractoraşele... Ce lupte duceam cu părinţii mei care mă sfătuiau să nu port aşa ceva şi ce mult îmi plăceau la vremea respectivă. Acum mi se par de-a dreptul groteşti...
Ehhh!... şi uite aşa, pornid de la gândurile expuse mai sus, am ajuns să mă întreb oare cum stă treaba cu adolescenţa în ziua de azi. Oare adolescenţii şi copii din ziua de azi mai fac aceleaşi lucruri pe care le făceam eu şi cei de vârsta mea când eram ca ei? Oare mai citesc revista Bravo? Mai au oracole? Mai joacă la şcoală celebrul joc Ţomapan... sau Frunza în curtea şcolii, sau Lapte Gros? Ce ciudat! Deşi lucrurile astea nu mă mai atrag şi mi se par prosteşti acum, în mod paradoxal parcă îmi doresc să mai am din nou vârsta adolescenţei... Se pare că am ajuns deja la vârsta la care îmi e dor de trecut... Semn de bătrâneţe! Totuşi, eu cred că fiecare vârstă are farmecul ei şi sunt convinsă că peste ani... o să-mi doresc să revin la vârsta studenţiei, vârstă de care mă despart cu greu şi acum când mai sunt doar două luni şi un pic de facultate... Tot ceea ce pot să sper este că, peste ani, voi mai avea acest blog care să îmi aducă aminte de ceea ce am scris acum, la fel cum, atunci când vreau să îmi aduc aminte de vremurile copilăriei şi de cele ale adolescenţei îmi recitesc oracolele (pe care chiar le mai am depozitate pe undeva) sau jurnalele...
