Ţinând cont de faptul că mai sunt doar două zile până la Sfânta Sărbătoare de Paşti, m-am gândit că nu ar fi rău să scriu ceva în legătură cu acest subiect… Astfel, gândindu-mă ce aş putea să scriu, mi-am dat seama că în preajma sărbătorilor (de orice gen: Crăciun, Paşte, Hallowen, Valentine's Day etc.) oamenii se folosesc de acestea pentru a vinde... Cu alte cuvinte, sărbătorile nu mai sunt doar un prilej de bucurie şi de petrecere a timpului alături de cei dragi, ci şi un pretext pentru comercianţi de a vinde mai mult. Sărbătorile s-au transformat aşadar, într-un elaborat proces de marketing. Toate produsele îmbraca haine de sărbătoare, după caz: de Crăciun, îl vedem pe Moş Crăciun lipit pe toate sticlele de Cola şi pe toate geamurile magazinelor. De Valentine's Day totul se umple de inimioare şi bine-nţeles, de Paşte iepuraşul îşi bagă mustăţile peste tot.  Nu mai vorbesc febra cumpărăturilor care îi cuprinde pe toţi în preajma sărbătorilor... De asemenea, agenţiile de turism au profituri considerabile în preajma sărbătorilor. De aceea, am ajuns la concluzia că sărbătorile nu prea au nevoie de P.R şi nici de advertising... Acestea par să plece în vacanţă... îşi iau un mic concediu cu ocazia sărbătorilor şi se mai odihnesc şi ele puţin... Să fie oare adevărat sau este doar o iluzie?  Cert este însă, că înainte de sărbători totul dispare de pe rafturi fără prea mari eforturi de convingere a consumatorului că trebuie să cumpere produsul x sau y. Nu mai vorbesc despre faptul că la noi, la români, preţurile cresc în loc să scadă în aceasta perioadă... Străzile sunt invadate de comercianţi care vând tot felul de nimicuri... aceleaşi nimicuri de fiecare dată, adaptate tematic (de mărţişor mai apare un şnur, de Valentine's o inimioară, de Crăciun...beteală etc.).

            Am ajuns să mă întreb dacă sărbărorile, în afară de aspectul pur comercial, mai au şi alte semnificaţii pentru oameni... Mă refer la faptul că oamenii nu mai sunt atât de pătrunşi, din punct de vedere spiritual de ceea ce înseamnă Paştele sau Crăciunul. Toate acestea au ajuns doar niste ocazii pentru a bea, a mânca şi pentru a cheltui mai mult... Voi ce părere aveţi?

     
     

         Uitandu-mă zilele astea pe grupul facultatii am constatat ca s-a creat o isterie în masă, cu blogurile astea, datorită temei la R.P.M.I. Si stau aşa si mă gândesc, câtă amploare a luat domne' şi treaba asta cu blogu, dar nu de-acum ci de mult timp... De exemplu, primul meu blog, a fost conceput si trimis apoi în lumea largă prin 2004 sau 2005, nici nu mai tin minte. Acesta a fost creat...din prea mult...altruism, să zicem. Adică, fusesem eu în vacanţa de vară la Taize (cine stie...cunoaste despre ce e vorba) şi acolo mi-am facut o multime de prieteni si alături de ei cateva sute de poze. Si pentru că altă metodă mai bună de a împărtăşi pozele cu ei nu am găsit la momentul respectiv, m-am gândit eu să apelez la un blog si să le încarc acolo, fără număr, fără număr, la albume. Aşa că asta a fost: zis si făcut! Aşadar, câte raţiuni şi motive...atâtea bloguri... câtă frunză, câtă iarbă... Şi stând aşa să analizez treaba asta cu blogurile am constat cu stupoare cu câtă rapiditate evoluează lucrurile din ziua de azi... Şi tineretu maică! mai ales tineretu! Aşa încep eu să gândesc ca o bunicuţă siderată de lumea din jur. Păi şi n-am motive? Eu zic că am ceva motive... Am ajuns să ma simt cam prăfuită aşa, când ma întreb unde sunt vremurile alea când chatul era la mare modă? Unde s-au dus ele, că azi chat-ul a ajuns ceva aşa...clar obscur... Iar pe vremea când eram eu în liceu era în mare vogă. Azi a fost însă înlocuit de messenger... Deh, n-ai ce-i face... E mai dinamic, are o interfaţa mai prietenoasă, motive pentru care nimeni nu regretă chatul. Aşa că ce să ne mai mirăm de amploarea blogului?
        În ziua de azi, se pare că toată lumea are ceva de zis. Ce-i mai mulţi aleg să spună ceea ce au de zis prin intermediul blogului... Să fie oare ăsta motivul pentru care societatea de azi naşte tot mai puţini scriitori... adevăraţi? Şi până la urmă tehnologia şi inovaţia... au ele un efect benefic asupra societăţii sau contribuie la plafonarea oamenilor? Dilema asta mă chinuie de multă vreme... şi nu am reuşit să-i dau de capăt nici până în ziua de azi... Eu cred că trebuie să fie la mijloc un paradox ceva... Oricum un lucru e cert: găurile dintre generaţi există şi au existat dintotdeauna... Important este ca ele să nu se transforme în adevărate prăpăstii. Pentru acest lucru, consider că trebuie să fie menţinută o oarecare toleranţă. Sper să gândesc la fel şi peste 50 de ani când probabil o să aud din stanga şi din dreapta ,,Hai mamaie, ne lashi? Dinozaurii au dispărut acu multe milioane de ani!"

         Stau în faţa acestei pagini, deocamdată goală, şi ma simt ca în prima zi de şcoală, pe vremea când stateam timidă în băncunţa mea, cercetând cu neîncredere, fiecare element nou care îmi ieşea în cale şi fiecare persoană care putea face subiectul unei noi prietenii. Nu vă impacientaţi, nu este vorba de PRima zi de facultate, ci doar de micuţa şi uitata sub teancul de amintiri, adunate de atunci peste ea, primă zi de şcoală generală. A trecut o groaza de timp şi multe s-au schimbat de atunci... Acum am ajuns în momentul critic la care reflectam, la vremea respectivă, cu entuziasm: ,,ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare?". Iată că acum sunt MAAAARE! Un ,,mare" compus din 22 de ani, alături de cele câteva kilograme, care reuşesc, cu greu, să facă faţă rafalelor de vânt ce mă atacă în timpul marşului stradal. Aşa ,,mare" cum sunt, ma număr PRintre stundeţii anului 4 (ultimul din păcate) al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice - David Ogilvy, din cadrul S.N.S.P.A-ului. Câta mai denumirea... şi când te gândeşti că mulţi se uită strâmb la mine când pronunţ acest nume cu alură de titlu nobiliar. Eh! asta e! nu stiu ei ce pierd daca nu au auzit de facultatea asta... Sa nu divagam însă de la subiect. După cum spuneam, acum sunt mare şi am ajuns la momentul ala critic şi puţin dureros, cu ,,acum trebuie să fac ceva cu viaţa mea". Din acest punct de vedere, consider că soarta mi-a fost hotărâtă în momentul alegerii facultăţii, ale cărei banci le sprijin cu drag, atunci cand mai vin pe la ore :) Şi uite aşa ajungem din nou, la bine-cunoscuta întrebare, care continuă să ne inunde cu o frecvenţă covârşitoare timpanele, încă din PRima zi de facultate: ,,De ce aţi ales voi, copilaşi, (ca sa nu citez un aspru critic in viaţa şi să zic ţurţuraş) această facultate?" Ei bine, răspunsul meu la această întrebare pare să rămână constant, din primul an de facultate şi până acum: din devotament faţa de ...creativitate. Aşadar, am considerat că această facultate mă va ajuta să îmi dezvolt şi să îmi fructific spiritul creativ, ce sper că încă se mai ascunde pe undeva prin acest viitor ,,specialist PR" cu diplomă. Dacă îmi va ieşi sau nu partea cu diploma rămâne de văzut... Între timp, însă, se pare că acea creativitate de care vorbeam mai sus s-a transformat pe moment in PReativitate... Ce să-i faci? Interesul bata-l vina...
           Deocamdată, cam atât am avut şi eu de spus... A! şi înainte să-mi iau la revedere vreau sa mai adaug că ,,Mi-a părut bine de cunoştinţă şi sper să avem o colaborare cât mai îndelungată... dragă blogule... sau dragă jurnalule? sau cum era??? "